Aflat la cea de-a VII-a ediţie, Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice VINVEST se desfăşoară în perioada 4-5 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara. În 2012, Concursul adună 129 de probe de vin de la 21 de producători. „Juriul este format din 7 membri, însă la jurizare participă, prin rotaţie, 9 experţi degustători. Fiecare probă de vin poate primi maximum 100 puncte din partea unui jurat. Din cele 7 note se elimină extremele, cea mai mică şi cea mai mare notă, iar din cele 5 rămase se face media aritmetică. Aceasta este nota finală a probei de vin. Fişele de degustare sunt elaborate după modelul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV)”, a declarat expert degustător Petre Badea, preşedintele concursului. Din cele 129 de probe provin de la 40 de vinuri roşii, 74 de vinuri albe, 9 vinuri roze, 4 vinuri spumante şi 2 de vinars. Maximum 30% dintre probele participante vor primi medalii de aur şi de argint iar una singură va fi distinsă cu Marea Medalie de Aur. Sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 11.00, în sala expoziţională a Salonului VINVEST, va avea loc decernarea medaliilor şi diplomelor pentru probele câştigătoare. Ediţia a IX-a a Salonului VINVEST Timişoara reuneşte 145 de firme şi instituţii. 23 de producători de vin 7 distribuitori de vin 17 companii de servicii din industria vinului 31 de parteneri cu produse şi servicii 63 de parteneri media 4 parteneri principali Programul celor 3 zile include numeroase lansări de vinuri, lecţii de degustare, tombole, concursuri şi alte surprize. Ghidul Vinurilor Româneşti va fi lansat la VINVEST, iar redacţia revistei Centrului de Cultură şi Civilizaţia vinului Millesime are programată o întâlnire cu vizitatorii. Un important sector al Salonului VINVEST este dedicat gastronomiei. În acest an, maeştrii bucătari, cofetari şi patiseri vor concura sub privirile vizitatorilor în competiţia Cupa Banatului în Arta Culinară, organizată de Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism.
O prajitura de post atat de buna. Am vazut zilele astea ca pusese Gaby reteta la ea pe facebook si am zis gata, in week-end o...
Prajitura de post, cu suc de rosiiNegresa de post cu nuci e ideala in perioada asta. Reteta video o gasesti mai jos.
Negresa de post cu nuciEste o mancare de post simpla si gustoasa cu legume proaspete si ciuperci champignon.
Ciuperci umplute cu legume, in sos de rosiiO prajitura pufoasa, de sezon care poate fi pregatita cu orice fructe preferati. Pofta buna si spor la gatit!
Prajitura cu cireseAm pornit de la ideea de a face o prajitura cu jeleu de fructe, deoarece aveam 2 pungunte de piureuri de fructe pe care le...
Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructeAzi m-am jucat un picut! Sper să vă încânte ideea! Nu, n-am inventat-o eu, doar am recreat-o pe gustul Panacris ;) O...
Supa rece de capsuni cu crochete de branzaPrajitura foaie peste foaie este o reteta delicioasa pe care o puteti cu usurinta prepara. Pentru aceasta reteta aveti nevoie...
Prajitura foaie peste foaieCele mai bune si gustoase chifle sunt cele facute acasa. Secretul pentru a le obtine super pufoase si bune sta in rabdarea cu...
Chifle pufoase - Reteta simpla si usoaraReteta de gogosi de post. Gogosi de post reteta simpla. Gogosi pufoase de post reteta. Reteta de gogosi pufoase de post....
Gogosi de post
Comentarii