Astfel, pe durata întregii luni (1-31 iulie), bloggerii culinari din Brașov, București sau Timișoara, care încă nu au obținut acreditarea de bucătar sau patiser, au șansa de a concura în cadrul unei competiții care îi poate ajuta să își treacă pasiunea pentru gătit la un alt nivel sau, după caz, pentru a putea fi ambasadorii unui caz social pe care vor să îl susțină. Cei mai buni dintre aceștia vor avea ocazia să urmeze un curs acreditat de bucătar sau de patiser (3 luni), să ia parte la unul dintre workshop-urile organizate de Horeca School și Gourmet Connection sau să concureze cu rețetele înscrise în campanie pentru a ajuta un caz social ales de ei, în scopul de a oferi unui tânăr defavorizat șansa la un viitor mai bun. De asemenea, la finalul campaniei, Desertonline.ro - unul dintre principalii parteneri ai proiectului, va oferi o serie de premii speciale pentru o parte dintre bloggerii participanți. “Luna Artei Culinare nu putea să treacă fără a fi sărbătorită cum se cuvine și mediul online. Întrucât am observat că în ultima vreme tot mai mulți tineri pasionați de gastronomie își împărtășesc talentul prin intermediul unui blog de profil, anul acesta ne-am hotărât să le oferim celor mai buni dintre aceștia șansa de a experimenta noi tehnici și metode de gătit în cadrul unor cursuri interactive și distractive, de a avea acces la consiliere profesională de calitate și, nu în ultimul rând, de a obține acreditare pentru pasiunea pe care au dezvoltat-o de-a lungul timpului”, a declarat Cristina van der Schaaf, fondatoarea Horeca School. Pentru a se putea înscrie în competiție, bloggerii vor trebui să gătească o rețetă de preparat sărat și un desert cu care s-ar putea prezenta și în fața unui client de restaurant. Calitatea preparatului și a fotografiilor înscrise în concurs, tehnicile de gătire folosite, originalitatea și, nu în ultimul rând, modul de prezentare în farfurie vor avea un cuvânt important de spus în luarea deciziei finale, mai ales că produsul final va fi „degustat” vizual. Câștigătorii campaniei vor fi desemnați în prima săptămână de după închiderea aplicațiilor de către un juriu format din chefi bucătari sau cofetari cu o vastă experiență în domeniu, lectori în cadrul cursurilor practice Horeca School (Chef Nico Lontras, Chef Ionut Șusala și Chef Cofetar Ana Consulea de la Zexe Cofeturi), alături de câte un membru venit din partea organizatorilor (Cristina van der Schaaf - fondatoare a Centrului de training Horeca School și Gourmet Connection și Bogdan Vlad - owner Desertonline.ro). Potrivit fondatoarei Horeca School, în ultima perioadă, cursurile specializate de bucătar sau de cofetar sunt urmate tot mai des nu doar de către cei care doresc să profeseze în domeniu, dar și de către pasionații care își doresc să aprofundeze cunoștințele gastronomice sau de cei care dețin sau au în plan să își deschidă un business de profil. Dintre bloggerii culinari care deja au obținut bonetele de bucătari sau de patiseri în cadrul cursurilor Horeca School pot fi amintiți și: Laura Laurențiu (Retete ca la mama) , Oana Igretiu (Savori Urbane), Camelia Juganaru (Gateste Usor), Olguța Iliescu (Pastry Workshop), Cristina Mehedințeanu (Anason cu lapte). Mai multe detalii despre campania #horecaXperience, condițiile de participare și metoda de înscriere în competiție puteți afla de aici sau de pe pagina oficială de Facebook Horeca School. # # #
O prajitura de post atat de buna. Am vazut zilele astea ca pusese Gaby reteta la ea pe facebook si am zis gata, in week-end o...
Prajitura de post, cu suc de rosiiNegresa de post cu nuci e ideala in perioada asta. Reteta video o gasesti mai jos.
Negresa de post cu nuciEste o mancare de post simpla si gustoasa cu legume proaspete si ciuperci champignon.
Ciuperci umplute cu legume, in sos de rosiiUn desert rapid si delicios! Prajitura cu capsuni. Cum sa fcai prajitura cu capsuni.
Desert prajitura cu capsuniO prajitura pufoasa, de sezon care poate fi pregatita cu orice fructe preferati. Pofta buna si spor la gatit!
Prajitura cu cireseAm pornit de la ideea de a face o prajitura cu jeleu de fructe, deoarece aveam 2 pungunte de piureuri de fructe pe care le...
Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructeAzi m-am jucat un picut! Sper să vă încânte ideea! Nu, n-am inventat-o eu, doar am recreat-o pe gustul Panacris ;) O...
Supa rece de capsuni cu crochete de branzaPrajitura foaie peste foaie este o reteta delicioasa pe care o puteti cu usurinta prepara. Pentru aceasta reteta aveti nevoie...
Prajitura foaie peste foaieReteta de gogosi de post. Gogosi de post reteta simpla. Gogosi pufoase de post reteta. Reteta de gogosi pufoase de post....
Gogosi de post
Comentarii