Acest Sandwich cu mușchi de vită și gorgonzola este foarte gustos și te cucerește prin savoare și aromă.
Cum se prepară Sandwich cu mușchi de vită și gorgonzola:
Condimentează mușchiul de vită cu sare și piper. Prăjește-l pe ambele părți, într-o tigaie încinsă cu puțin ulei de măsline. Adaugă un cub de unt, usturoi și câteva crenguțe de cimbru proaspăt. După ce s-a rumenit bine, scoate-l pe o farfurie și lasă-l la odihnit.
Curăță și feliază subțire ceapă roșie. În aceeași tigaie, pune ceapa la rumenit și condimenteaz-o cu sare și piper. Adaugă puțin oțet balsamic și lasă ceapa să se caramelizeze frumos. Spre final, adaugă crema de brânză pentru o consistență cremoasă și amestecă puțin cât să se uniformizeze. Scoate-o apoi într-un bol.
Așază pe o felie de pâine câteva felii de mozzarella și brânză gorgonzola, apoi presează deasupra cealaltă felie de pâine. Stropește cu o lingură de ulei de măsline sandwichul format și prăjește-l pe ambele părți, în tigaia încinsă ca să se topească brânzeturile.
Feliază mușchiul de vită și așază feliile de carne între cele două felii de pâine garnisite cu brânză. Așază ceapa caramelizată peste carne și presează la loc felia de pâine.
Sandwichul este gata pentru a fi servit.
Este excelent de gustos și te va cuceri prin combinația de gusturi și texturi.
Cu riscul de a imi sari in cap Madame impotriva prajelilor, am pregatit pentru BBk o omleta coapta, cu ciupercute, tare buna....
Omleta cu ciuperci fripteReteta de pasca traditionala cu branza dulce este cu adevarat o incantare. Cu un gust bogat și cremos, branza dulce imbinata...
Pasca traditionala cu branza dulce