Usor de preparat, ieftin si gustos
Intr-o cratita cu diametrul de 24 cm caramelizam cele 6 linguri de zahar si tapetam peretii cratitei cu zaharul ars .Asezam merele curatate de coaja si cotor peste caramelul intarit si dam cratita la cuptorul preincalzit pentru cca 15-20 minute, pana merele se inmoaie bine.
In timp ce merele stau in cuptor pregatim compozitia de blat.Separam galbenusurile de albusuri si batem albusurile cu un praf de sare pana obtinem o spuma tare. Adaugam treptat zaharul si mixam pana se topeste .Batem galbenusurile cu uleiul .Incorporam galbenusurile in albusuri amestecand usor cu o spatula de jos in sus.Adaugam treptat faina cernuta si amestecata cu praful de copt iar la sfarsit adaugam stafidele si coaja de lamaie.
Cand merele s-au inmuiat, le umplem cu nuca amestecata cu gemul de gutui, presaram scortisoara peste ele, turnam uniform compozitia de blat si reintroducem cratita in cuptor pentru cca 30 minute, pana blatul se rumeneste frumos. Rasturnam tortul pe un platou si scoatem cratita dupa ce se racoreste putin (10-15 minute).
Cand tortul se raceste il imbracam in frisca si il decoram cu cateva feliute de mar.