Titlul acestei retete culinare nu este deloc exagerat, aceasta prajitura chiar este un deliciu. Cu blat pufos si pere aromate este un desert de iarna bine-venit.
Pentru blat se bat bine albusurile cu putina sare apoi cu zahar. Se adauga galbenusurile zdrobite cu telul si la urma faina cernuta amestecata cu praful de copt si amidonul de porumb. Se unge o forma de tort cu un strop de ulei apoi se tapeaza cu hartie de copt. Se toarna aluatul, se presara deasupra ciocolata rasa si se da la copt aproximativ 20 de minute la foc potrivit in cuptor preincalzit. Se lasa blatul copt la racit apoi se taie in doua parti egale pe orizontala.
Se amesteca branza cu smantana, se toarna zaharul, apoi gelatina hidratata in 100 ml apa rece si topita la bain marin (nu fiarta!), iar la urma se incorporeaza si ciocolata rasa. Se curata perele de coaja apoi se taie pe lung in cate doua jumatati egale carora li se indeparteaza casutele cu samburi. Partea incovoiata se incrusteaza cu furculita.
Vinul rosu se fierbe, intr-un vas mai inalt, impreuna cu zaharul, batonul de scortisoara si aromele de vin fiert. Cand vinul da in clocot se introduc jumatatile de para si una lasata intreaga. Se amesteca din cand in cand usor si se lasa sa fiarba la foc domol 20 de minute (daca perele sunt moi se lasa doar 10 minute). Perele se lasa sa se raceasca in vin. Dupa ce s-au racit se scot intr-o strecuratoare sa se zvante, iar siropul de vin se strecoara si se da deoparte.
Intr-o forma cu inel detasabil se monteaza tortul astfel:
se aseaza primul disc de blat, se toarna crema fina de branza, apoi al doilea blat pe care mai inainte l-am intepat din loc in loc cu o furculita. Se decoreaza cu jumatatile de para asezate pe margine, cu scobitura in jos. Para intreaga se aseaza la mijloc, iar deasupra se toarna jeleul preparat conform instructiunilor de pe ambalaj folosind sosul de vin ramas.
Tortul cu pere, ciocolata si vin se lasa cel putin 2 ore la frigider apoi se taie felii subtiri.
Reteta de gogosi de post. Gogosi de post reteta simpla. Gogosi pufoase de post reteta. Reteta de gogosi pufoase de post....
Gogosi de post