Cheesecake-ul zebra cu jeleu de portocale este un cheesecake mai dichisit, care necesita un pic de munca, insa care cu siguranta va bucura mesenii, atat vizual, cat si gustativ.
Se face un aluat din toate ingredientele pentru aluat, se inveleste in folie si se da la rece.
Intre timp pregatim umplutura: Radem coaja de la portocale si stoarcem sucul lor peste ea si il lasam sa stea pana pregatim compozitia de branza. O sa avem nevoie de 50 ml suc strecurat.
Batem cele doua tipuri de branza cu zaharul si zaharul vanilat ( pe care eu il produc acasa, in rasnita de cafea, din zahar si pastaie de vanilie), adaugam pe rand albusurile si ouale, mixand bine de fiecare data, ca sa inglobeze cat mai mult aer. Impartim compozitia in doua boluri. Intr-unul adaugam faina de orez (am avut eu) si jumatate din sucul de portocale, apoi mixam. In celalat adaugam cacaoa si cealalta jumatate din sucul de portocale si mixam.
Intindem coca si tapetam o forma de tarta cu fundul detasabil, in prealabil unsa cu unt si tapetata cu cacao ( eu am terminat cacaoa si am tapetat-o cu faina ).
Pregatim frontul de lucru, doua linguri si incalzim cuptorul la 180°C. Incepem sa punem cate o lingura din compozitia alba si peste ea o lingura din compozitia cu cacao si tot asa, pana terminam ambele compozitii. Dam la cuptor (static) pentru o ora. Sa nu fiti tentati sa lasati mai mult, chiar daca la mijloc compozitia pare mai moale. Stingeti focul si lasati sa se raceasca prajitura in cuptor, altfel se poate crapa.
Dupa ce s-a racit, se prepara jeleul de deasupra din suc de portocale filtrat, putin zahar vanilat si Tortagel, ca sa se inchege rapid. Se poate prepara si cu gelatina normala, insa in acest caz trebuie sa asteptam pana gelatina incepe sa se ingroase putin, apoi se intinde pe suprafata prajiturii. Se taie cu un cutit bine ascutit si cu lama subtire, eventual tinuta in apa calda, apoi stearsa cu un servetel.
Cheesecake-ul zebra cu jeleu de portocale se serveste ca desert atat la mesele in familie cat si la cele destive.
Reteta de cheesecake zebra cu jeleu de portocale a fost propusa de forumul Culinar.ro de Bolognese di Cluj.
Reteta de gogosi de post. Gogosi de post reteta simpla. Gogosi pufoase de post reteta. Reteta de gogosi pufoase de post....
Gogosi de post