Omleta cu spanac si leurda - Reteta de primavara

Aș spune că la mine primăvara începe cu leurda, pe care o includ în cât mai multe preparate, iar azi mi-am delectat familia cu o delicioasă omletă cu spanac și leurdă. Este o  rețetă de primăvară plină de culoare și savoare, pe care o pregătesc de nenumărate ori în sezonul leurdei.

Portii
1
Timp pregatire
10 minute
Timp coacere
10 minute
Complexitate
redusa

Ingrediente

  • 2 ouă mari
  • sau 3 ouă medii
  • sare și piper după gust
  • 100 gr frunze de spanac
  • proaspete
  • 1/2 legătură leurdă
  • 1-2 fire ceapă verde
  • 1 lingură griș
  • 1 linguriță ulei de măsline
  • 1 cub mic de unt(10-15 gr)

Mod de preparare

Pregătim mai întâi spanacul pe care îl opărim pentru 3-4 minute în apă clocotită cu puțină sare și un vârf de cuțit cu bicarbonat de sodiu. Bicarbonatul de sodiu ajută frunzele de spanac să rămână verzi și în timpul tratamentului termic.

Scurgem apoi bine de tot frunzele de spanac și le tocăm împreună cu leurda și ceapa verde.

Amestecăm ouăle cu un praf de sare, unul de piper și grișul.

Într-o tigaie antiaderentă punem puțin ulei și untul, iar când untul este topit, adăugăm verdețurile tocate și le amestecăm bine până își lasă aromele.

Adăugăm amestecul de ouă cu griș și înclinăm tigaia așa încât să se dispună uniform peste verdețurile călite.

Rumenim bine omleta de primăvară pe prima parte, apoi, cu o spatulă o întoarcem și o rumenim și pe a doua parte.

Servim omleta caldă, alături de legume proaspete, salată, iaurt, brânzeturi, sau după preferințele fiecăruia.

O putem folosi și la sandvișuri împreună cu o brânză tartinabilă, dar și la diverse salate, tăiată în franjuri.

Cozonac pufos cu aluat oparit

Cozonacul pufos cu aluat oparit se pastreaza moale si pufos si in zilele urmatoare. Aluatul de cozonac se lucreaza foarte...

Friptura de miel in vin

Traditionalul pe masa de Paste!!

Drob de miel

Drobul astfel pregatit va avea un gust deosebit si nu va fi deloc uscat. Eu una nu voi mai schimba reteta.

Parteneri
Bucataras.RO

Ciorba din oase de porc cu spanac

Se face rapid si este foarte gustoasa!

Ciorba din oase de porc cu spanac
Gustos.RO

Pasca traditionala

Pasca traditionala
ReteteCulinare.RO

Pasca traditionala cu branza si stafide

Pasca traditionala cu branza si stafide